Invitație la Întâlnirea RLUG August ’11
Ok, știu că este vară, e cald afară și visezi la cărări de munte sau nisip fin. Dar și aici în București poți să faci ceva interesant săptămâna viitoare – să participi la Întâlnirea RLUG August ’11, organizată de Asociația ProLinux, împreună cu ROSEdu.
Te așteptăm joi, 11 august, la ora 19:30, în sala EC 002 de la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Vom discuta, ca de obicei, despre Linux, *nix-uri, open source și tehnologii deschise. Apoi vom continua socializarea cu o bere rece.
Programul de prezentări este deschis – dacă ai o temă preferată sau ai descoperit un proiect open source interesant înscrie-te cu o prezentare scurtă, de 5 minute (lightning talk) sau chiar cu o prezentare mai lungă.
Nu uita să ne anunți de participare sau de faptul că vei prezenta ceva, pe pagina wiki a întâlnirii.
Te așteptăm cu drag!
Pentru update-uri, poți urmări lista ProLinux, lista RLUG, wiki-ul RLUG, contul @prolinuxro de pe Twitter sau pagina de Facebook.
1 Comment
[…] Repost de pe blog-ul ProLinux. […]