Invitație la Întâlnirea RLUG Martie ’11

Am plăcerea să anunț, în numele Asociației ProLinux, cea de-a treia întâlnire RLUG din 2011, Întâlnirea RLUG Martie ’11. Ca de obicei, este vorba de a doua joi a lunii, adică pe data de 10 martie, tot în sala EC 002 din Facultatea de Automatică și Calculatoare, cu două amendamente:

  1. Întâlnirea va începe de la ora 19:30 în loc de 19:00 (pentru a reduce impactul asupra procesului educațional care are uneori loc acolo 😉 ).
  2. Vrem să reînnoim ideea de Lightning Talks, asa că înscrieți-vă cât mai mulți cu miniprezentări. Pentru cine nu stie, singura regulă este că timpul e limitat la 5 minute, așa că e timp doar pentru prezentarea unei idei simple (added bonus: nu apuci să te faci de râs prea rău 😉 ). So, lăsați modestia la o parte și găsiți ceva interesant de zis!

Programul, înscrierile, masa și dansul se găsesc pe pagina wiki a întâlnirii.

Te așteptăm cu drag!

Pentru update-uri, urmărește lista ProLinux, lista RLUG, wiki-ul RLUG, contul @prolinuxro de pe Twitter sau pagina de Facebook.

PS: Anunțul original, pe care l-am prelucrat în cel mai pur spirit open source (read: copy/paste), a fost dat de Petru Rațiu pe lista RLUG :).

About
Sunt IT-ist, antreprenor, rocker, cititor de cărţi bune, Linuxist, călător, blogger, twitter-er(?), băutor de Coca-Cola, soţ, fiu neascultător, şofer, apolitic, curios, vesel, ironic… Adică băiat de treabă. S-ar putea spune că sunt bun de pus pe rană, dar îţi recomand totuşi să mergi la medic.